Capidava
Capidava - Versiune in limba romana Capidava - English version
Prezentare generala Toponimul Capidava Istoricul Cercetarilor Obiective arheologice Unitati militare Territorium Capidavense Obiective turistice in zona Capidavei Personalia Numismatica Bibliografia Capidavei Publicatii recente Abrevieri Glosar de termeni Linkuri Galerie foto
CONTACT:
conf.dr. Ioan I.C. OPRIŞ ioan_opris@yahoo.com ioan.opris@capidava.ro

Prezentare    |      Colectiv de cercetare    |     Drumuri de acces     |     Planul cetatii

NOU! - Aici gasiti materiale cu privire la evenimentul CAPIDAVA REDIVIVA - 2009

Prezentare
    La aproape 20 de km. in aval de Cernavoda, Dunarea face o mare cotitura, marginita pe dreapta de peretii verticali ai unor faleze de calcar, iar spre stanga de malul impadurit ca o perie al Baltii Ialomitei, luandu-o mai intai spre nord-est, apoi spre nord ca sa se mai intoarca inca o data spre nord-vest. O data facut acest urias ocol, in care fluviul a ros adanc din faleza de calcar a malului Dobrogean, albia se ingusteaza drastic si stim ca, de asemenea fundul fluviului se inalta, asa incat vara, cand apa scade de caldura, vapoarele nu mai pot trece. In fundul marii cotituri sta pitit, intr-un soi de gavan, satul actual Capidava, care si-a luat numele recent de la cetatea romana ale carei ruine il strajuiesc de pe un pinten stancos situat la SSE de sat. De acolo, de langa cetate, apusurile de soare, cand astrul moare in apele Dunarii, moarandu-i undele in toate nuantele curcubeului, se vad ca adevarate simfonii de culori si de lumina.

    Imperiul roman ajunsese la Dunare inca din anul 14 d. Chr., cand generalul Aelius Catus a si intreprins o expeditie dincolo de fluviu pentru a-i tine la respect pe neastamparatii daci si pe proaspetii lor aliati, sarmatii. Dar legiunile nu-si desfasurasera efectivele decat pana la Durostorum, nordul Dobrogei de astazi fiind lasat in seama fortelor regilor sapaei, aliatii si protejatii romanilor, ajutati de fortele pe care le comanda Praefectus Orae Maritimae (comandantul litoralului). In anul 46, cand Regatul Sapaeilor a fost desfiintat, este probabil ca mici garnizoane romane s-au instalat in vechile asezari dacice de pe malul Dunarii, intre altele si la Capidava. Abia imparatul Domitian va realiza importanta strategica a pamantului dintre Dunare si Mare, folosind Dobrogea - sau dupa numele vechi Scitia Mica - drept baza de plecare a expeditiilor sale peste Dunare, impotriva dacilor. Soarta schimbatoare a acestor expeditii, efectul de dezorganizare pe care doua infrangeri succesive l-au avut, au impiedecat un efort sistematic de fortificare si garnizonare a malului Dunarii.

    Imparatul Traian, in cadrul pregatirilor razboaielor daco-romane avea sa construiasca, cu detasamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum un castellum pe stanca de la Capidava care sa controleze vadul si sa stabileasca aici o garnizoana formata, probabil, din Cohors I Ubiorum. Se pare ca fortul de la Capidava nu a fost decat o veriga dintr-un sistem cuprinzand inca multe altele intre care trebuie amintite fortificatiile de la Carsium, Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus. Fortul a fost prevazut si cu o instalatie portuara, cuprinzand un cheu, la apa, si magazii si alte anexe pe terasa imediat superioara, precum si cu un edificiu de terme - bai publice - in afara zidurilor de incinta, spre sud-est. Acest cheu era de fapt principala dotare a unei statii a flotei Classis Flavia Moesica a carei principala baza fusese stabilita la Noviodunum. Spre E si NE de cetate se intindea cimitirul tumular cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, iar mai spre sud, un cimitir plan, cu morminte mai modest garnisite. Nu stim in ce masura fortul traianeic a avut un rol de jucat in cadrul episodului moesic din toamna primului an al primului razboi dacic (101 d. Chr.) cand a avut loc si marea batalie de la Adamclisi. Oricum el si-a indeplinit, in continuare, functia de garda a fluviului si a vadului de la Capidava, se pare ca fara rea multe probleme, in afara de schimbarea trupei de garnizoana, dupa 243 cand Cohors I Ubiorum este inlocuita cu Cohors I Germanorum civium romanorum, pana la sfarsitul sec. III d. Chr.

    Capidava se ridica pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Harsova si Cernavoda, soseaua care leaga localitatile trecand chiar pe langa zidurile cetatii. Fortificatia are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m si inalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri in sfert de cerc si 2 turnuri intermediare in forma de potcoava (U), o poarta lata de 2,50 m situata pe latura de SE care facea legatura cu restul teritoriului si o iesire strategica pe latura de SV a turnului dinspre Dunare, unde era amenajat portul.

    Cetatea ocupa un loc important in sistemul defensiv roman facand parte din seria de castre si fortificatii ridicate in timpul imparatului Traian, la inceputul secolului al II-lea , in cadrul masurilor de organizare a limes-ului dunarean. Locul era deosebit de potrivit caracterului constructiei oferind o vasta arie de supraveghere: un masiv stancos care se inalta intre piciorul pantei ce coboara dinspre NE si Dunare. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic si anume un sant natural care pornea din Dunare, il ocolea pe partea de NE, pana aproape de coltul de est al cetatii. De altfel, forma masivului a impus forma si orientarea castrului.

    Importanta strategica a locului a determinat instalarea unei statiuni militare precum si amplasarea si dezvoltarea unui centru civil in epoca romana. Castrul, situat langa un vad de trecere a fost construit de detasamente din Legiunea V Macedonica si Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava - insemnand cetatea de la cotitura- confirma o locuire preromana, pozitia geografica deosebita explicand insemnatatea asezarii bastinase, loc care permitea comunicatia intre dacii din Dobrogea si cei din Campia Munteana. Tabula Peutingeriana ne ofera date exacte privind distantele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. Aceste distante coincid cu distantele dintre localitatile actuale Hinog - Capidava si Capidava - Harsova. In verificarea tabulei vine descoperirea unui stalp miliar in localitatea Seimenii Mici care da distanta de 18000 de pasi de la Axiopolis la Capidava adica 27 de km.
sus

Colectiv de cercetare:
- conf.univ.dr. Ioan I.C. OPRIS (Seminarul de Arheologie "Vasile Parvan", Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti) - sapaturi in sectoarele III si VI intra muros - asigura coordonarea stiintifica generala a santierului;
- dr. Zaharia COVACEV, drd. Catalin DOBRINESCU, Tiberiu POTaRNICHE (Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta) - sapaturi in sectorul de est al cetatii (sectoarele II, IV, V intra muros); sapaturi in punctul "La Bursuci" (la cca 3 km N de Capidava); participare la proiectul de cartare a punctelor cu descoperiri arheologice din territorium Capidavense.
- drd. Robert CONSTANTIN, drd. Nicolae ALEXANDRU (Muzeul de Arheologie Callatis, Mangalia) - sapaturi extra muros in sectorul N (necropola) si X (terme);
- prof.univ.dr. Zeno Karl PINTER, lector univ.dr. Ioan Marian TIPLIC, lector univ.dr. Costin MIRON (Universitatea "Lucian Blaga", Facultatea de Istorie si Patrimoniu "Nicolae Lupu" din Sibiu) - sapaturi in sectorul VII intra muros si VIII extra muros;
- Dan STEFAN, Maria Magdalena DUTESCU (Seminarul "Vasile Parvan", Universitatea Bucuresti) - sapaturi extra muros in punctul "villa rustica de pe Valea Vlahcanara"; participare la proiectul de cartare a punctelor cu descoperiri arheologice din territorium Capidavense.
- drd. Andrei GaNDILA (Cabinetul Numismatic, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Bucuresti) - expertiza numismatica;
- lector univ.dr. Cornel BELDIMAN (Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Bucuresti) - cercetari analitice paleotehnica, analizele traseologice pe utilajul de os descoperit (nu lucreaza in teren).

Cercetarile arheologice anuale de la Capidava se desfasoara in regim de santier-scoala, cu participarea studentilor (aflati in practica arheologica) de la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Istorie; Universitatea "Ovidius" din Constanta; Universitatea "Lucian Blaga", Facultatea de Istorie "Nicolae Lupu" din Sibiu; Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, Facultatea de Istorie.
sus


Drumuri de acces
map    Satul Capidava se gaseste pe malul dobrogean inalt al Dunarii, la jumatatea distantei intre drumurile nationale 2A (E 60) (Constanta-Harsova-Slobozia-Urziceni-Bucuresti) si 3A – A2 – 22C (autostrada Bucuresti-Cernavoda, continuata apoi cu 22C inspre Constanta). Vizitatorul poate astfel ajunge la cetate urmand DJ 223, fie venind dinspre Harsova (prin intersectia de la Hanul Morilor – Tichilesti – Topalu – Capidava), fie dinspre Cernavoda (prin Seimeni – Dunarea – Capidava). Soseaua dinspre Harsova nu prezinta probleme, aflandu-se intr-o stare foarte buna. in schimb, cei care opteaza pentru cea de-a doua ruta posibila, venind dinspre Cernavoda, trebuie sa stie ca la intrarea in satul Seimeni (Seimenii Mari) dinspre Silistea si Dunarea, DJ 223 este de mai multa vreme de mai multi ani surpat pe faleza Dunarii. In consecinta, in tot acest timp a functionat o varianta provizorie ocolitoare, de cca 1 km - un drum precar din piatra cu pamant, amenajat deasupra satului. DJ 223 a fost recent reparat in punctul respectiv si, deci, poate fi urmat direct si prin satul Seimenii Mari. La fel, drumul amenajat deasupra satului a fost asfaltat in 2008.

    La iesirea din sat, trebuie, insa, urmat drumul spre Silistea (intrucat cea de-a doua portiune afectata de alunecarile de teren nu a putut fi reparata). La jumatatea distantei intre cele doua comune apare o noua intersectie, de unde turistii vor merge spre stanga, pentru a reintra pe DJ 223. Aceasta “bretea” de legatura cu DJ 223 se prezinta intr-o stare excelenta, fiind si ea integral asfaltata in 2008. De aici, mai departe, spre Dunarea si Capidava! La intrarea in satul Capidava, pe terasa inalta a Dunarii, apar zidurile masive ale cetatii romane si bizantine, ridicate pe un masiv de calcar care strajuieste si astazi apele batranului Danubiu!

sus



Planul cetatii

Planul cetatii

sus
Copyright © 2007-2009, www.capidava.ro, All rights reserved
Design by EEU Software Warning